Mercedes-Benz

10.000 de ore de activități educaționale cercetășești

20.01.2015

Cu sprijinul Mercedes-Benz România, Organizația Națională „Cercetașii României” a dezvoltat numeroase proiecte educaționale și civice cu impact național, pentru aproximativ 3.500 de copii și tineri, la care au participat 500 de voluntari adulți, în perioada 2013-2014.
Cercetașii României au organizat în ultimii doi ani 10.000 de ore de activități educative locale, care au însumat circa 250.000 de ore de voluntariat, în 42 de orașe și 12 comune din țară. În 2015 organizația va deschide oportunități de educație în toate județele din România către încă 5.000 de copii și tineri.
Mercedes-Benz România a susținut Organizația Națională  “Cercetașii României” în calitate de Mașină Oficială, punând la dispoziția participanților diferite modele de autovehicule (autoturisme, autovehicule comerciale usoare, camioane), pentru ca aceștia să  își desfășoare activitățile în cele mai bune condiții. La fel ca în anii trecuți, în 2014 Mercedes-Benz România a sprijinit inițiativele educaționale de tip cercetășesc, cu ajutorul a două  autovehicule comerciale ușoare Vito, un Sprinter, și un Citan. Autovehiculele comerciale ușoare  Mercedes-Benz alese de cercetaşi sunt variantele optime pentru parcurgerea unor distanţe lungi sau pentru expediţii, pe trasee cât mai variate.
"Pentru al cincilea an consecutiv, Mercedes-Benz România s-a alăturat inițiativelor educaționale de tip cercetășesc și a oferit confortul şi siguranţa necesare în transportul persoanelor şi materialelor în campurile educaționale derulate în perioada iulie-septembrie 2014. Mercedes-Benz România și Cercetașii României reprezintă un model de parteneriat durabil în care profesionalismul, responsabilitatea și încrederea ne determină să derulăm anual activități educaționale care să contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților și, totodată, la o societate mai bună.", declară Mihaela Gîrleanu, director executiv Organizația Națională  „Cercetașii României”.
Parteneriatul dintre Mercedes-Benz România şi Cercetaşii României a început în 2010, când autovehiculele Mercedes-Benz i-au susţinut pe Lupişori, Temerari, Exploratori și Seniori în aventurile lor. În 2012, Mercedes-Benz România s-a implicat în cea mai mare expediţie cercetăşească a anului, organizând mai multe momente dedicate, printre care “Capturarea steagului” şi Atelierul de Speologie. În 2013, Mercedes-Benz România a celebrat alături de cercetaşi Evenimentul Naţional al Centenarului, la Palatul Mogoşoaia. În 2014 Mercedes-Benz România a sprijinit Festivalul de Campuri Cercetășești, fiind prezent cu patru autovehicule pe parcursul a 40 de zile în cele mai inedite locații de camp: Țara Făgărașului, Munții Orăștiei, Munții Piatra Craiului, Cristian – Râșnov – Bran, Văile Hârtibaciului din județul Sibiu.